Nu sunt produse in aceasta categorie.
Învățarea unei limbi străine contribuie semnificativ la îmbogățirea culturii personale și la dezvoltarea cognitivă, iar limba engleză rămâne principalul mijloc de comunicare internațională. Printre primele lucruri pe care le învățăm în limba engleză sunt numerele, care ne ajută ulterior să ne exprimăm nu doar calitativ, ci și cantitativ.
Numerele în engleză te ajută să transmiți informații variate, de la vârstă la cantitate, așa că este important să știi cum se scriu numerele în engleză și cum se pronunță, pentru a te face înțeles. Participarea la cursuri de engleză te ajută să înveți cum se citesc numerele în engleză, să exersezi pronunția numerelor în engleză, să le folosești corect în fraze și să te exprimi clar și fluent, indiferent de provocarea numerică.

Ce sunt numerele în limba engleză?
În limba engleză, numerele se împart în două categorii: numere cardinale și numere ordinale. Numerele cardinale, în engleză „cardinal numbers”, indică cantitatea și răspund la întrebarea „câți/câte?”. Ele se folosesc pentru a număra persoane, obiecte sau lucruri, cu formulări precum: one, two, three etc. Numerele ordinale, pe de altă parte, arată ordinea sau poziția și se exprimă prin cuvinte precum: first (primul), second (al doilea), third (al treilea) etc.
Numerele cardinale în engleză
Atunci când scriem numere în engleză, trebuie să fim atenți și la modul lor de formare, pentru că el este diferit pe măsură ce avansăm cu numărarea.
Numerele cardinale în engleză de la 0 la 20
Numerele cardinale de la zero la douăzeci reprezintă punctul de plecare în învățarea limbii engleze și sunt esențiale pentru orice conversație de zi cu zi. Acestea sunt: zero, one (unu), two (doi), three (trei), four (patru), five (cinci), six (șase), seven (șapte), eight (opt), nine (nouă), ten (zece), eleven (unsprezece), twelve (doisprezece), thirteen (treisprezece), fourteen (paisprezece), fifteen (cincisprezece), sixteen (șaisprezece), seventeen (șaptesprezece), eighteen (optsprezece), nineteen (nouăsprezece), twenty (douăzeci).

Aceste numere nu sunt doar simple cifre, ci elemente de bază care te ajută să înțelegi structura limbii engleze atunci când numeri obiecte, spui vârsta cuiva, vorbești despre prețuri sau adrese. După ce înveți „one, two, three”, poți forma rapid și corect numere mai mari, iar înțelegerea lor te va ajuta să citești, să scrii și să vorbești mai fluent.
Unele dintre aceste numere, cum sunt eleven sau twelve, au forme speciale. Ele nu urmează tiparul obișnuit, adică „ten" urmat de cifra unităților, motiv pentru care este important să le reții corect de la început.
Numerele cardinale în engleză de la 21 la 100
După numărul 20, formarea numerelor în engleză devine mai logică și mai ușor de înțeles, deoarece se bazează pe combinarea zecilor cu unitățile. Astfel, 21 se spune twenty-one, 22 – twenty-two, 23 – twenty-three și așa mai departe până la 29 – twenty-nine. Zecile principale sunt: thirty (30), forty (40), fifty (50), sixty (60), seventy (70), eighty (80) și ninety (90), iar 100 se spune one hundred. Combinând zecile cu unitățile, poți forma orice număr între 21 și 99, de exemplu: thirty-two (32), forty-five (45), fifty-eight (58), seventy-three (73), ninety-nine (99).
Această regulă simplă face ca învățarea numerelor să fie mai intuitivă și ușor de aplicat în conversațiile de zi cu zi, cum ar fi la cumpărături, când numeri obiecte sau exprimi cantități. După ce stăpânești aceste combinații, vei putea forma și numere mai mari folosind aceeași logică între sute, zeci și unități, ceea ce transformă învățarea numerelor în engleză într-un proces natural și accesibil pentru oricine.
Numerele peste 100
Atunci când vorbim despre numere peste 100, apar câteva particularități de formare. De exemplu, după sută, se adaugă „and” dacă urmează zeci sau unități, iar pentru mii se folosește „thousand”. De exemplu: one hundred and one, two hundred, one thousand. Această regulă se aplică în orice context – fie că vorbim despre vârste, cum ar fi “My grandfather is one hundred and two years old” (Bunicul meu are 102 ani), despre prețuri – „This laptop costs three hundred and fifty pounds” (Acest laptop costă 350 de lire), despre numere de telefon –oh seven seven seven, two three four, five six seven eight” (0777 234 5678) sau despre date –„the twenty-third of April, nineteen ninety-nine” (23 aprilie 1999).
Numerele ordinale în engleză
Învățarea numerelor în engleză se poate face ușor dacă începi un curs de engleză adulți începători, unde noțiunile de bază sunt explicate clar. Același lucru e valabil și pentru copii. Ei pot participa la cursuri de engleză pentru copii și pot înțelege mult mai ușor informațiile legate de felul cum se formează numerele în engleză.
Cum se formează numerele ordinale în engleză
Regula generală pentru formarea numerelor ordinale în engleză este adăugarea sufixului -th la finalul numerelor. Există însă și câteva excepții care ies din tiparul uzual, cum ar fi în cazul numerelor: first, second, third, fifth, twelfth. În exemple practice, vom spune: primul - 1st (first), al doilea - second, al treilea - third și așa mai departe.
Folosirea numerelor ordinale în engleză
Numerele ordinale în engleză sunt folosite pentru a exprima diverse lucruri. Ele pot fi utilizate pentru:
- exprimarea datelor – cum ar fi scrierea datei de naștere sau a unui eveniment: 1st January (întâi ianuarie), 22nd March (22 martie);
- clasamente și poziții – pentru a arăta ordinea în competiții, liste sau secvențe cronologice;
- abrevieri corecte – cum ar fi 1st, 2nd, 3rd, 4th etc.
Cum se citesc anii și numerele mari în engleză
Exprimarea numerelor în engleză – fie că este vorba de cifre simple (0-20), numere între 20 și 100 sau peste 100 – poate fi uneori dificilă, mai ales la început. De exemplu, există reguli speciale pentru citirea anilor, care de regulă se împart în două perechi de cifre: 1989 se citește nineteen eighty-nine.
Pentru numerele mari, folosim termeni precum thousand (mie), million (milion), billion (miliard). Combinarea lor se face logic, după exemplul următor: 1.250 - se spune one thousand two hundred and fifty 2.500.000 - se citește two million five hundred thousand.
Aceleași reguli se aplică și pentru prețuri sau sume de bani, unde 1.200$ devine one thousand two hundred dollars.

Cum se scriu numerele în engleză (reguli gramaticale)
Numerele în engleză mai prezintă și alte particularități, iar una dintre acestea este alegerea între scrierea cu cifre și scrierea cu litere a numerelor. Regula de bază, care poate avea unele excepții, este că cifrele până la o sută (numerele de la 1 la 100 în engleză), adică numerele mici, se pot scrie în litere (one, two, one hundred), în timp ce numerele mari, banii, anii sau statisticile sunt întotdeauna notate cu cifre.
De asemenea, în cazul regulilor pentru zecimale și fracții este important de reținut că punctul se folosește în engleza britanică și US ca separator de unități și zecimale, iar virgula este folosită pentru a separa miile.
Exerciții practice cu numerele în engleză
Pentru a stăpâni mai bine numerele ordinale in engleză, anii în engleză sau datele în engleză, dar și alte variațiuni numerice, este important să exersezi. Poți face acest lucru prin traduceri din limba română în engleză sau prin exerciții de tip gap filling, adică acele exerciții în care trebuie să completezi spațiile lipsă cu informațiile corecte. Nu uita că testele rapide pot fi deosebit de eficiente, pentru că îți permit să exersezi numerele cardinale și ordinale, precum și utilizarea corectă a acestora.
De ce este important să știi numerele în engleză?
Atunci când vrei să porți conversații în limba engleză, să faci calcule sau să exprimi rapid informații legate de date sau alte caracteristici numerice, vei avea nevoie să folosești mai ales numerele de la 0 la 20 în engleză, dar și numerele mari. Numerele ordinale sau cardinale sunt esențiale pentru gramatică și pentru un vocabular mai avansat, deoarece fără ele vor exista gap-uri în vorbire și vei întâmpina dificultăți în a exprima corect informațiile pe care vrei să le transmiți. În plus, dacă vrei să îți perfecționezi cunoștințele de limba engleză pentru școală sau serviciu, aceste cunoștințe sunt indispensabile, fiind necesare în vorbirea de zi cu zi.
Întrebări frecvente privind numerele în engleză
Care este diferența dintre cardinal numbers și ordinal numbers?
Numerele cardinale, adică în engleză cardinal numbers, exprimă cantitatea și răspund la întrebarea „cât" sau „câte". Răspunsurile se pot da cu formule simple: one, two și așa mai departe. Folosirea numerale cardinale se face pentru a arăta numeric cantitatea de lucruri, evenimente, ani și altele. Numerele ordinale, așa cum arată și numele, indică ordinea: primul, al doilea, al treilea etc.
Cum se citește anul 2025 în engleză?
Anul 2025 se citește twenty twenty-five. În general, anii de după 2000 se citesc în grupuri de câte două cifre, ceea ce face lectura mai simplă și mai naturală, în timp ce anii din secolul XX se citesc tot în două grupuri de câte două cifre: de exemplu, 1989 = nineteen eighty-nine.
Cum se scrie 1.000 în engleză corect?
Numărul 1.000 se scrie one thousand în engleză. În textele oficiale sau în statistici se folosește virgula pentru a separa miile (1,000). Pentru numere mai mari se combină logica sutelor, miilor și milioanelor, de exemplu 1.250 = one thousand two hundred and fifty.
Ce reguli există pentru folosirea cratimei în numere?
Cratima este folosită pentru legarea zecilor de unități, cum ar fi, de exemplu în cazul numerelor peste douăzeci: twenty-one.
Cum se scriu numerele ordinale cu sufix (1st, 2nd, 3rd)?
Numerele ordinale se pot abrevia cu cifre urmate de sufixul corespunzător: 1st (first), 2nd (second), 3rd (third), 4th (fourth) și așa mai departe. Sufixul indică ordinea și trebuie scris imediat după cifră, fără spațiu. Această formă se folosește frecvent în date, clasamente sau liste ordonate.
Când se scriu numerele cu litere și când cu cifre?
Numerele mici, de până la 100 pot fi scrise cu litere, nefiind dificil de scris, însă numerele peste 100 necesită să fie scrise cu cifre, la fel și statisticile sau anii.
Ce diferență există între “hundred” și “a hundred”?
Ambele forme pentru „sută" sunt corecte, însă contextul determină varianta potrivită. „Hundred" se folosește în combinație cu alte numere pentru a forma numere mari, de exemplu two hundred and fifty. „A hundred" se folosește atunci când vrem să spunem aproximativ sau când introducem numărul în propoziție ca un substantiv obișnuit, de exemplu I have a hundred books (Am aproximativ o sută de cărți).
