Proiecte

Scolile de limbi straine se straduiesc sa gaseasca cele mai eficiente metode de predare pentru atingerea unui nivel inalt de performanta lingvistica: invatarea prin joc, prin intermediul artei dramatice, prin sistemul CLIL etc.

Noi am mai adaugat un sistem lansat inca din Renastere, pe care l-am adaptat obiectivelor scolii Lexis si cerintelor secolului XXI: invatarea prin proiecte.

Mai intai au fost proiectele de lansare a unor sisteme internationale de predare si evaluare pentru a oferi cursantilor standardele internationale care se incadreaza in Cadrul Unic European.

Apoi, am pregatit o noua perspectiva pentru cei care studiaza o limba straina: o strategie complexa de instruire care presupune analiza aprofundata a unei teme. Participarea nu este obligatorie, dar interesul manifestat a demonstrat faptul ca am reusit sa le captam atentia.

Proiectele s-au desfasurat la nivelul fiecarei scoli sau la nivelul organizatiei. Temele, de termene de realizare si grade de dificultate diferentiateau. Grupurile implicate in proiecte au avut de explorat si solutionat probleme reale. S-au folosit resurse tehnologice si mijloace de comunicare diferite. Experientele traite de membrii echipei au depasit stimularea cognitiva si socio-interactionala. In stadiul final, la evaluarea produsului si valorificarea acestuia, s-a atins obriectivul cel mai important al invatarii: imbunatatirea motivatiei de a invata, dezvoltarea competentelor emotionale, sociale si civice.

Iata cateva exemple:

CULTURAL – EDUCATIONAL – Ne-am indreptata atentia si catre arta cinenatografica, sustinand KINOdiseea – Festivalul International de Film pentru Copii. Nu numai ca am oferit copiilor si familiilor  oportunitatea de a urmari o gama larga de filme realizate mai putin in scop commercial, cat educativ, social si inspirational dar prin workshop-uri organizate am inceercat sa  incurajan scrisul, vorbitul, dezbaterile, ascultarea activa, conversatiile despre emotiile pe care filmul le provoaca.

Proiectul s-a numit “Să evităm rutina folosind potenţialul creativ al copilului “– workshop în familie – si s-a bazat pe Teoria inteligenţelor multiple. Workshop-urile in familie s-au desfasurat, si vor continua, sub diferite forme. Activitatile sunt menite sa-i atraga pe părinţi în culisele învăţării interpersonale şi socio-emoţionale. Rolurile se schimba pe rand, fiecare preluand pozitia  de parteneri şi de consultanţi în procesul învăţării şi descoperirii reciproce, într-o atmosferă relaxantă şi plină de surprize.

Workshop-urile in familie s-au extins an de an in scolile de stat in cadrul Saptamanii Altfel. Un alt tip de proiect a vizat explorarea unor culturi si civilizatii contemporane prin intermediul literaturii, artelor si a limbilor straine a fost si obiectivul parteneriatului cu Liceul Waldorf nr. 1 din Bucuresti. In cadrul “Saptamanii Altfel”, timp de 5 zile, am demonstrat cum se poate stimula interesul pentru lectura prin studiului limbilor straine: franceza, italiana, araba, rusa si engleza. Proiectul “Little Big Explorers” a urmarit de asemenea şi educarea comportamentului social al copiilor în cadrul acestor activităţi, dezvoltarea inteligentei emotionale si a constientizarii unor aspecte intereculturale.

Prima mea carte a fost propunerea care s-a bucurat de cel mai mare interes si care si-a ales cel mai bine obiectivele: dezvoltarea autonomiei de invatare, acceptarea muncii in echipa, participarea colaborativa, dezvoltarea gustului estetic, dezvoltarea abilitatilor de comunicare, prezentare, publicitate etc.

ORIENTARE ACADEMICA – DEZVOLTARE PERSONALA – Elevii de liceu si absolventii din invatamantul universitar sunt informati permanent privind etapele necesare pentru admiterea in universitati internationale. Nu doar pregatirea temeinica pentru redactarea eseurilor personale, a scrisorilor de intentie sau pregatirea impecabila pentru interviurile cu ofiterii de recrutare au fost in atentia noastra. Colaborarea in cadrul targului  ACCESS MBA , ACCESS Masters sau RIUF si participarea la Caravane Educativa ne-a asigurat informatii permanent actualizate si posibilitatea transmiterii acestora in cadrul unor intalniri exclusive cu elevii din scolile Lexis.

Proiectul From Brain Walking to Brain Jogging (De la rezultate satisfacatoare, la performanta scolara)  eveniment organizat in cadrul programului ”Să știi mai multe, să fii mai bun!”, programat pentru perioada  2015 – 2018,  cuprinde activitati educationale de informare si invatare a unor tehnici de studiu bazate pe modelul de functionare a creierului (brain-based learning techniques) ca o completare a metodelor traditionale.